Macar acum sa mai zambesc....

....cand razele de soare imi deschid ochii. Cand nici macar cafeaua nu ma incanta si prefer sa lenevesc alte cateva ore bune. Cand o usoara adiere ma mangaie. Cand ascult noutatile la radio si nu ma simt deloc atras de monotonia orasului. Cand nu imi lipseste nimeni mai mult decat berea rece si poate un pachet de tigari , dar totusi nu devine nimic o necesitate pentru a ma simti bine...o fac oricum. Nu exista nimic care sa imi schimbe starea...de inlocuit nici nu se pune problema. Ati trecut fiecare din voi prin starea asta. Unii poate alaturi de persoana iubita , altii poate singuri. Relaxarea e aceeasi si e incomparabila. Fiecare asteapta sa o faca iar. Trist este ca majoritatea doar o data pe an. Multi ne-am obisnuit cu asta , dar eu am replica mea in zilele cand nu muncesc....macar acum sa mai zambesc!! NOROC!!!

si daca ploua...eu ma ud

...o ploaie de vara. Stropii mari se sparg , striviti de pamant. In minte nu am decat ideea ca ploaia sfarseste la fel ca omul , se lasa calcata in picioare , dar nu se plange atat de mult. Ma gandesc si ca a ajuns inaintea omului la concluzia ca in cantitate mare (numar mare,cazul omului) poate face ravagii , sau bine , dar oricum isi atinge scopul. E mandra ca e independenta. Nu are conducator , si nu conduce pe nimeni. E libera si nici macar nu ia decizii. Ea nu iubeste , dar nici nu sufera. Pare sec , dar eu o asociez cu mine. Oare mie nu mi-ar fi mai bine daca nu as lupta atat si nu m-as zbate? De ce sa produc cat timp nu consum? De ce sa il amuz pe altul cat timp eu nu pot sa rad? De ce sa ranesc daca eu nu am lacrimi? Singurul care e mai trist e cerul , care plange cand ne vede prostia , nu chinul. Noi doar omoram. Pentru ceva ce nu folosim pe viitor , ceva inutil. Dar nimeni nu intelege asta. Acum plangeti pamantul , dar o sa vina si vremea cand el rade si va acopera! Restul platim pentru pacatele altora. Sfarsim la fel , dar cati din voi or sa aiba puterea sa o faca razand,impacati ca nu au pentru ce sa planga? Suna ciudat...asa era si pentru mine atunci , dar cu timpul totul prinde contur. Dorintele fiecaruia se schimba de la o zi la alta sau chiar mai des fara ca cele precedente sa fie implinite! Voi va sfasiati intre voi si va blestemati cat timp locuiti sub acelasi acoperis , "slujind" acelasi Dumnezeu. Dar nu ganditi la timp faptele voastre pentru a oferi un sprijin material si preotului. Daca persoana care iti face legatura cu Dumnezeu e mai pacatoasa decat tine oare tu esti iertat? Un preot batran acum cativa ani mi-a spus ceva ce nu multi ar spune , legat de viata "dreapta",cum o numesc unii "crestini":"Paradisul e acum, aici, nu-l mai amanati pana ajungeti dincolo.(Emil Cioran)" si m-a facut sa inteleg ca nu tine de Dumnezeu viata fara pacate ci doar de constiinta mea si de mustrarile pe care le pot avea pe viitor. Am inteles ca......raspund aici pentru faptele mele atat fizic cat si psihic si...daca ploua....eu ma ud!
Acum , la final , tot ce imi vine in minte e o alta idee , amintindu-mi un alt citat de-al lui Brancusi , de data asta. Daca Iisus s-ar intoarce pe Pamant , asa cum voi credeti sau sperati , in viziunea mea asta ar spune: "“Cînd am plecat de aici, v-am lasat saraci si prosti, iar cînd am venit v-am gasit si mai saraci si mai prosti !”. Amin

o aia...

"Oaia paste. Romanul vegeteaza. Ei doi traiesc intr-o perfecta simbioza. Oaia nu lupta , nu se supara , dar se plimba. Plimbarile oii se cheama transhumante si sunt in functie de vreme.
Plimbarile omului se cheama emigrari si sunt influentate de vremuri.
Oaia e docila. Ea , oaia , isi da obolul de par linistita si pe deplin impacata cu soarta ei de oaie in fiecare an , in fiecare primavara. Oaia , ca si poprul roman , isi sacrifica puii fara a se razvrati."- FLORIN CHILIAN

pe viitor as vrea sa....

.....sa pot sa spun ca nu am regrete. Sa pot sa rad cand interioru-mi plange(aia cu inima nu o pot folosi ca au luat-o toti retarzii),sa fiu aproape de oameni care sa imi permita sa ii bucur,sa ma accepte langa ei mereu si sa imi spuna ca inainte de orice esec sta placerea de a incerca,sa ma motiveze spunandu-mi ca inainte de victorie treci prin nenumarate pierderi, cand lenevesc sa imi spuna ca partea cu norocul incepatorului e valabila doar la nastere si din cand in cand sa ma mai faca dracu sa plang sa imi stearga zambetu' asta idiot dupa fata. As vrea sa imi multumesc familia asa cum isi doreste, dar pe partea cealalta sa ii fac sa inteleaga ca imi e mai bine singur, sa inteleaga ca nu vreau ajutorul lor si ca de acea sustinere aveam nevoie la inceput, nu acum cand sunt satul deja si obisnuit sa fiu singur,sa uit si sa lupt si sa uit din nou pentru ce am luptat. Pe EA o rog frumos sa ma ierte pentru cate i-am facut pana acum, dar sa ma inteleaga ca nu e usor nici pentru mine ( imi pare rau ca ma plang mai des eu decat tine :)) ),sa stie ca e singurul meu punct de sprijin si ca ea o sa ma ajute pe viitor sa rastorn Pamantul...e umarul care imi sprijina capul cand plang. Pe viitor as vrea sa rad mai cu pofta si sa nu va mai umplu capul voua,cititorilor, de atatea cacaturi care va irosesc timpul (e cel mai pretios lucru din lume), dar, sper sa nu realizati la fel de tarziu ca mine :(...sunt la stadiul la care nici macar nu stiu de ce dracu mai scriu...poate sa multumesc acei cativa,care inca ma sustin,dar....pe viitor as vrea sa......scriu mai vesel....
Pace voua,cititorilor....

Animal de companie...(imaginatie urbana)

Imaginatia. Privim in bezna si gandim la soare. Act de imaginatie. Orasul ca un animal. Rezultat al imaginatiei. Bucurestiul, noaptea,cand doarme. Arata ca un animal batut. Daca te uiti,il vezi. E un animal mare, puternic si inform. Membre titanice, oase grele, labe uriase zgarmand pamantul in somn. Blana gri, murdara, patata, cu smocuri gri si floci crescuti alandala. Pielea de pe burta albastruie brazdata de zgarieturi, bube si abcese. Maraie si plange in somn, iar pufniturile sale strabat orasul ca vaporii eliberati de o centrala cu aburi. Fiecare miscare a sa zguduie pamantul. Doarme si viseaza la cata bataie a luat in timpul zilei. Maraie in somn si daca il atingi se trezeste brusc si te musca. Ochii rosii injectati, privire vicleana, banuitoare, lipsita de simpatie, hepatica. Costeliv, subnutrit, Bucurestiul doarme si, in somn, rememoreaza ziua petrecuta:bataie, pietre aruncate dupa el si vanatai acolo unde loviturile si-au atins tinta. In mate putrezesc banane, muste, caini, pubele, pisici, oua, mere, flori, toate adunandu-se intr-o respiratie pestilentiala. Trupul lui e napadit de purici, pleosnite, capuse, igrasie, salmonella si, din loc in loc, bannere si pancarte: "votati!", "cumparati!", "fiti fericiti!", "mai bine", "un pic mai bine", "mult mai bine" sau "tot mai bine". Prin intestine tramvaie obosite dormiteaza in jurul depoului de la Sfincterul Pilornic. Doarme in balti, doarme in zapada, doarme in noroi, doarme in praf, pentru a se trezi din nou si a lua iarasi o crunta bataie si doi bocanci in cap. Imaginatia se incheie. S-a epuizat. Animalul nu mai exista,raman doar realitatea si slujbele noastre de cacat. Si, in timp ce serpuim pe trotuare, animalul prinde contur, ne priveste si in mintea lui apare o idee; act de imaginatie: "Va urasc paduchilor pentru ca ma urati, pentru ca sunteti rai, pentru ca ma doare, pentru ca ma loviti si pentru ca in rostul vostru pe lume nu vad decat albastrul vanatailor mele!". RAU ANIMAL

un rasarit in luna lui cuptor....

....ma duce cu gandul intotdeauna la mare.Si ma bucur.Ma face sa uit de probleme si sa imi aduc aminte de vacantele petrecute acolo si de cacatul ala de concediu pentru care am strans bani un an :)).Ma face sa rad.Ma duce cu gandul la Ea...poate ca ma asteapta si s-ar bucura sa ma vada.Sau poate ca sta linistita sperand ca o sa vin.Poate e furioasa...sau doar putin nelinistita.Ea uneori e rece,dar imi incalzeste mereu inima.Ma simte cand apar,se bucura.Dar e si trista...am sa plec iar.Dar e mai bine asa decat sa nu ma vada deloc.Ne-am obisnuit cu ideea.Noi doi impreuna,separat.Dar timpul trece,astept sa o revad.Si mi se face dor.Desfac o bere rece dar nu are acelasi gust.Cu timpul am inceput sa iti uit parfumul...te vad doar in poze printr-o perdea de fum...dar te vreau.

In viitor,poate ca timpul nu va tine cu noi,poate ca voi fi departe,dar intotdeauna vom avea.....acel rasarit de iulie,un rasarit in luna lui cuptor....

un mod de a-ti fute o zi din viata....

....pornind de la zilele toride ale verii in care investesti o mare parte a bugetului lunar pe un cacat de lichide reci(uneori magazinele isi bat joc de mine servindu-mi bere calda) sau un amestec de infect de chestii ieftine pe care ei le numesc meniuri "de criza" ajung sa ma gandesc ca poate Bucurestiul nu e pentru mine....asa ca,prinzand ocazia sa il parasesc(lucru care se intampla rar,evident)mi-am luat talpasita,impreuna cu niste amici de liceu si alti elevi,sa simt putin aerul proaspat de munte,un mic "rellax"cum il numesc eu.Drumul pot spune ca a fost un pic enervant datorita traficului infect,dar foarte ok datorita atmosferei de grup,facuta in microbuz,pe care sincer o cam uitasem si care chiar imi lipsea,cu tot cu danful berilor deschise,sau mirosul inedit de transpiratie al purtatorilor de "maieuri mulate",cu tot co sandwich-ul cu salam afumat,al amicului meu Dojo,care ne-a torturat cateva ore bune si cu ineditul Cd cu muzica al "camaradului" Pitbull,bineinteles,un gangster :.Dupa multe glume proaste,glume bune,dupa multe PET-uri de bere(evident cat mai mari si cat mai ieftine)am ajuns la asa zisa destinatie-PREDEAL-unde,un dragut profesor de geografie s-a gandit sa ne plimbe putin prin munti si sa ne puna putin corpul in miscare,observand ca dupa tot acel drum(bere si cogniac)nu numai ca ne amortisera membrele putin,unora li se inclestase si gura,doar ca,pe tot acel drum,am remarcat un peisaj pe care nu l-am mai luat in seama niciodata si de care nu m-as desparti niciodata.Eram fascinat de modul in care un munte era despartit de o cascada,de verdeata din jurul meu,de raul care m-a hidratat tot drumul...parca si soarele imi zambea dupa cerul albastru.A fost o zi care pe mine m-a marcat,mai ales ca am sfarsit-o printr-un gratar de nota 10 si,bineinteles,un pahar de vin acrit si bere rece....dar nu asta m-a socat cel mai mult....am ramas uimit ca din buzunar am scos doar 86 de lei,cu siguranta mai putin decat as fi cheltuit intr-o terasa din Bucuresti sau intr-o noapte intr-un club de tot cacatul,asa ca....fratilor,eu zic ca merita sa mai renuntati din cand in cand la jegul ala de strazi si plimbati-va.Eu de atunci am renuntat la Lipscani si prefer sa ies macar o data pe luna din Bucuresti fara sa ma intereseze exact destinatia.E sfatul meu,pace voua...cititorilor.